Istoria cognac-ului Hai să ne punem rău încă de la început cu toți cocoșii galici: cognac-ul lor e tehnic un brandy (tot distilat de vin) și a fost inventat de… olandezi. Numele băuturii vine de la un orășel de pe râul Charente din sud-vestul Franței, aproape de Bordeaux. Zona este celebră pentru vinurile de aici încă de pe timpul romanilor.
Împăratul acestora, Probus, le-a dat voie galilor să cultive vița de vie, doar-doar s-o mai cuminți d’alde Asterix, însă aceștia nu au dat prea mare atenție strugurilor. Abia în secolul XII a înflorit viticultura locală grație bogăției de… sare a regiunii.
Norvegienii veniți pentru clorura de sodiu s-au îndrăgostit de vinurile locale și au început să le exporte prin jur. Dar vinul ocupa mult loc pe corăbii și, dacă vântul nu era aprig, avea prostul obicei să se acrească. Abia la sfârșitul secolului XVI niște olandezi isteți au rezolvat problema, inventând brandewijn, adică brandy-ul.
Vin ars și portocaliu
Cum să cari spre pocalele însetaților olandezi și englezi aceeași cantitate de vin, dar într-un spațiu mult mai mic și fără să ajungi la destinație cu mult oțet foarte scump? Simplu. O distilezi în portul franțuzesc La Rochelle, o încarci în butoaie și o duci la Londra sau Amsterdam, unde, cu puțină apă… voilà… vin de Cognac.
Asta teoretic! Noroc că aceia care au gustat distilatul după ce stătuse un timp în butoaie de stejar au decis că e mai bun nediluat și i-au zis cognac.
Producătorii din Cognac au perfecționat metoda olandeză, inventând dubla distilare și învechirea în butoaie de stejar. Fascinanta eau-de-vie a început să fie exportată sistematic, ajungând, prin secolul XVIII, în America de Nord și în Orientul îndepărtat. Tot atunci au început să apară și marile nume ale cognac-ului: Martell (1715), Rémy Martin (1724), Hennessy (1765) Tăria credinței
Legenda spune că dubla distilare a fost inventată de cavalerul de la Croix Maron, senior de Segonzac. Probabil după mai multe pahare de cognac prost, omul a visat că Diavolul îl băgase într-un cazan pentru a-i fura sufletul.
Nobilul a rezistat însă primei fierberi, grație credinței bine ancorate în suflet, așa că Diavolul a trebuit să-l mai treacă o dată prin foc. Când s-a trezit, cavalerul s-a gândit să extragă și el toată esența din apa-vieții printr-o a doua distilare.
La sfârșitul veacului al XIX-lea, o epidemie majoră de filoxera aproape că a exterminat viile din întreaga Europă, inclusiv pe cele din Cognac. Leacul pentru teribila boală a fost găsit tocmai în America de Nord, țara de unde veniseră nesățioasele insecte. Experții francezi au adus din Texas specii de viță de vie mult mai rezistente la atacurile filoxerei, pe care le-au altoit cu soiurile locale.
Secolul XX a adus primele legi ale cognac-ului. În 1909 s-a delimitat aria de producție, în 1936, francezii au definit legal “denumirile de origine controlată” pentru coniac, iar după zece ani a apărut Bureau National Interprofessionnel du Cognac, organism mandatat să protejeze și să reglementeze producția faimoasei băuturi.
În veacul nostru, cognac-ul a luat întreg Pământul în stăpânire: este exportat în 160 de țări, iar 96% din producția anului 2008 a fost savurată în afara Franței.
Istoria cognac-ului
ОтветитьУдалитьHai să ne punem rău încă de la început cu toți cocoșii galici: cognac-ul lor e tehnic un brandy (tot distilat de vin) și a fost inventat de… olandezi. Numele băuturii vine de la un orășel de pe râul Charente din sud-vestul Franței, aproape de Bordeaux. Zona este celebră pentru vinurile de aici încă de pe timpul romanilor.
Împăratul acestora, Probus, le-a dat voie galilor să cultive vița de vie, doar-doar s-o mai cuminți d’alde Asterix, însă aceștia nu au dat prea mare atenție strugurilor. Abia în secolul XII a înflorit viticultura locală grație bogăției de… sare a regiunii.
Norvegienii veniți pentru clorura de sodiu s-au îndrăgostit de vinurile locale și au început să le exporte prin jur. Dar vinul ocupa mult loc pe corăbii și, dacă vântul nu era aprig, avea prostul obicei să se acrească. Abia la sfârșitul secolului XVI niște olandezi isteți au rezolvat problema, inventând brandewijn, adică brandy-ul.
Vin ars și portocaliu
Cum să cari spre pocalele însetaților olandezi și englezi aceeași cantitate de vin, dar într-un spațiu mult mai mic și fără să ajungi la destinație cu mult oțet foarte scump? Simplu. O distilezi în portul franțuzesc La Rochelle, o încarci în butoaie și o duci la Londra sau Amsterdam, unde, cu puțină apă… voilà… vin de Cognac.
Asta teoretic! Noroc că aceia care au gustat distilatul după ce stătuse un timp în butoaie de stejar au decis că e mai bun nediluat și i-au zis cognac.
Producătorii din Cognac au perfecționat metoda olandeză, inventând dubla distilare și învechirea în butoaie de stejar. Fascinanta eau-de-vie a început să fie exportată sistematic, ajungând, prin secolul XVIII, în America de Nord și în Orientul îndepărtat. Tot atunci au început să apară și marile nume ale cognac-ului: Martell (1715), Rémy Martin (1724), Hennessy (1765)
Tăria credinței
Legenda spune că dubla distilare a fost inventată de cavalerul de la Croix Maron, senior de Segonzac. Probabil după mai multe pahare de cognac prost, omul a visat că Diavolul îl băgase într-un cazan pentru a-i fura sufletul.
Nobilul a rezistat însă primei fierberi, grație credinței bine ancorate în suflet, așa că Diavolul a trebuit să-l mai treacă o dată prin foc. Când s-a trezit, cavalerul s-a gândit să extragă și el toată esența din apa-vieții printr-o a doua distilare.
La sfârșitul veacului al XIX-lea, o epidemie majoră de filoxera aproape că a exterminat viile din întreaga Europă, inclusiv pe cele din Cognac. Leacul pentru teribila boală a fost găsit tocmai în America de Nord, țara de unde veniseră nesățioasele insecte. Experții francezi au adus din Texas specii de viță de vie mult mai rezistente la atacurile filoxerei, pe care le-au altoit cu soiurile locale.
Secolul XX a adus primele legi ale cognac-ului. În 1909 s-a delimitat aria de producție, în 1936, francezii au definit legal “denumirile de origine controlată” pentru coniac, iar după zece ani a apărut Bureau National Interprofessionnel du Cognac, organism mandatat să protejeze și să reglementeze producția faimoasei băuturi.
În veacul nostru, cognac-ul a luat întreg Pământul în stăpânire: este exportat în 160 de țări, iar 96% din producția anului 2008 a fost savurată în afara Franței.